Fântânile sărate din comuna Mărtiniș, județul Harghita, reprezintă o caracteristică geologică și culturală remarcabilă a regiunii. Aceste fântâni sunt surse naturale de apă sărată, care izvorăsc din adâncurile pământului, reflectând bogăția minerală a subsolului din această zonă a Transilvaniei. Prezența lor în peisajul local nu este doar o curiozitate naturală, ci și o parte integrantă a vieții și istoriei comunităților din zonă.

De-a lungul secolelor, fântânile sărate au fost folosite de locuitorii din Mărtiniș și din împrejurimi pentru extracția sării, o resursă prețioasă în trecut pentru conservarea alimentelor și pentru alte utilizări casnice și agricole. Metodele tradiționale de extracție și utilizare a sării din aceste fântâni au fost transmise din generație în generație, constituind o parte importantă a patrimoniului cultural local.

Pe lângă valoarea practică, fântânile sărate au și o semnificație ecologică, contribuind la biodiversitatea specifică a regiunii. Apele sărate atrag o varietate de specii de faună și floră, unele adaptate special la condițiile de salinitate ridicată, oferind astfel un habitat unic în peisajul transilvan.

În zilele noastre, fântânile sărate din Mărtiniș atrag interesul nu doar al localnicilor, ci și al turiștilor și cercetătorilor interesați de geologie, istorie și tradițiile legate de exploatarea sării. Ele reprezintă o mărturie vie a relației dintre om și mediul natural, evidențiind importanța conservării acestor situri naturale și culturale pentru generațiile viitoare.

Biserica, datând din secolul al 14-lea și reconstruită substanțial în secolul al 18-lea, este un monument istoric, dar încă servește credincioșilor satului, aproape exclusiv maghiari (secui).
Biserica a fost construită inițial în stil gotic și a fost catolică. Reforma religioasă care s-a răspândit rapid în Transilvania în mijlocul secolului al 16-lea a afectat doar populația catolică care s-a convertit în masă la protestantism (mai târziu catolicismul își va recupera pozițiile pierdute). Astfel, vorbind în termeni largi, sașii au adoptat luteranismul, iar maghiarii, calvinismul. Pe fondul reformei religioase, în Transilvania s-a născut unitarianismul, o doctrină mai radicală care respingea dogma Sfintei Treimi. Deviza Bisericii Unitariene este: Dumnezeu este Unul (Egy az Isten, Unus est Deus). Partea de sud-est a Transilvaniei, unde este situat satul Petreni, este probabil cea mai bogată din lume în comunități și biserici unitariene.
Inițial, biserica a fost fortificată, fiind înconjurată de un zid puternic de piatră (din care se păstrează doar o mică parte) și păzită de un turn clopotniță fortificat în stilul bisericilor săsești fortificate. Mai târziu, în 1851, turnul clopotniță a fost supraînălțat.

Biserica a suferit mai multe transformări, dintre care cele mai importante sunt lucrările din 1758-1760 efectuate ca urmare a unui incendiu puternic. În general, aceste lucrări au dus la estomparea (diminuarea) stilului gotic și a identității catolice originale. Considerăm, de exemplu, rotunjirea arcelor gotice, remodelarea ferestrelor, demontarea arcului triumfal dintre navă și sanctuar, demontarea bolții sanctuarului și înlocuirea acesteia cu un tavan drept (dar păstrând pietrele suport ale vechii chei de boltă), și înlocuirea tavanului boltit al navei cu un tavan de lemn casetat și pictat, construcția unui balcon în locul altarului, etc. Interiorul este specific bisericilor unitariene din zonă datorită prezenței mobilierului albastru, a tavanului casetat și pictat pe care l-am văzut în alte biserici reformate din această parte a Transilvaniei.

Biserica unitariană din satul Orășeni, parte a comunei Mărtiniș din județul Harghita, este un edificiu sacru care se distinge prin istoria și arhitectura sa unică, reflectând tradițiile religioase și culturale ale comunității unitariene din regiune. Această biserică este un simbol al credinței unitariene, care pune accent pe unitatea lui Dumnezeu și pe libertatea de convingere, principii ce se regăsesc în comunitatea locală.

Construită într-un stil arhitectonic tradițional, cu elemente specifice zonei Transilvaniei, biserica impresionează prin simplitatea și eleganța sa. Edificiul se remarcă prin turnul său caracteristic, care servește nu doar ca element arhitectural, dar și ca punct de reper în peisajul local. Interiorul bisericii este decorat cu picturi murale și obiecte de cult care datează din diferite epoci, oferind o perspectivă asupra evoluției artistice și spirituale a comunității.

Înconjurată de un peisaj natural pitoresc, Biserica unitariană din Orășeni este un loc de adunare pentru credincioși și un centru spiritual important pentru comunitate. Aici se desfășoară ceremonii religioase, sărbători și alte evenimente comunitare, menținând vii tradițiile și valorile unitariene.

Pe lângă valoarea sa spirituală, biserica este și un punct de interes pentru turiștii și cercetătorii interesați de istoria religioasă și culturală a Transilvaniei. Conservarea și întreținerea acestei biserici reprezintă o prioritate pentru comunitate, fiind esențiale pentru păstrarea patrimoniului istoric și cultural al regiunii.

Cetatea „Bágyi vár” de la Bădeni, situată în comuna Martinis din județul Harghita, este un monument istoric și arhitectonic de mare importanță, care datează din Evul Mediu. Aceasta reprezintă o mărturie vie a trecutului istoric al regiunii, fiind unul dintre puținele edificii fortificate care au rezistat trecerii timpului în această zonă. Cetatea a fost construită în scopul apărării și controlului strategic al drumurilor și trecătorilor din regiune, având o poziționare care oferă o priveliște impresionantă asupra împrejurimilor.

Deși în prezent se află într-o stare de ruină, Cetatea „Bágyi vár” continuă să fascineze vizitatorii prin poveștile și legendele care o învăluie, precum și prin structura sa impunătoare care, chiar și în ruina sa, reflectă puterea și importanța pe care o avea în perioada medievală. Ruinele cetății oferă o fereastră spre trecut, invitând la explorare și la imaginație despre viața de acum câteva secole.

Cetatea este un punct de atracție pentru turiștii interesați de istorie, arhitectură și natură, fiind situată într-un peisaj natural deosebit, caracterizat de păduri dense și dealuri împădurite. Eforturile de conservare și restaurare sunt esențiale pentru a proteja acest monument istoric valoros, astfel încât să poată fi apreciat de generațiile viitoare și să continue să joace un rol în educația culturală și istorică a regiunii.

Cetatea Bădeni, este situată pe unul dintre locurile proeminente de pe valea Homorodului Mare, pe vârful dealului Bădeni. Punctul cel mai înalt (856 m), se ridică în partea de vest al dealului, unde se găsesc și rămășițele cetății Bădeni.

Structura sa, practic se poate împărți în două părți: o fortificație interioară și una exterioară. Cetatea interioară are o formă dreptunghiulară, ușor trapezoidală, cu un turn de apărare la fiecare colț. Fortificația exterioară constă din două turnuri, turnul de poartă aflată pe partea vestică și un turn de artilerie la colțul estic. Primul document scris, autentic a cetății, este o scrisoare a principelui transilvănean Mihail Apafi, emisă la 5 iunie 1663 la Iernut. Principele, la cererea nobililor secui din Bădeni, Ighiu, Daia, Locodeni, Văleni și Rareș, a permis ca în caz de război, șase bărbați apți pentru luptă, la alegerea sătenilor, să fie lăsați să rămână acasă pentru a păzi cetatea. Este posibil ca turnurile de apărare să fi fost ridicate fiecare de către un sat ca urmare a invaziilor otomane-tătare, frecvente în acea perioadă. Cetatea Bădeni a fost folosită ultima dată la sfârșitul secolului al XVII-lea, pentru scopuri defensive. Materialele cetății care s-au ruinat, au fost cărate în satele din jur, în secolele următoare, construindu-se case din pietrele acestuia.

În sat se găseşte cea mai mare clădire de castel-conac din valea Homorodului – conacul Bíró, care este monument protejat. Sub conacul construit din piatră, cărămidă şi var cald este o pivniţă boltită. În clădire sunt mai multe camere, inclusiv o sală mare de mese.

Biró-Ugron a fost reşedinţa uneia dintre familiile importante de baroni din Secuime. Aceasta se află în Mărtiniş, sat localizat în Podișul Homoroadelor, la sud-estul Odorheiului Secuiesc, judeţul Harghita. Curia intră în posesia familiei Ugron în urma căsătoriei Mariei Biró cu căpitanul scaunului Odorheiul Secuiesc, Ferencz Ugron. Arhitectura actuală îi este atribuită fiului cel mare al acestora, Ugron Pál, şi soţiei sale Siménfalvi Krisztina.

Domeniul și-a pierdut configurația originală, fiind împărțit și utilizat ca teren agricol de mai mulți proprietari iar construcția, ascunsă de vegetația neîngrijită, se află într-o stare precară din cauza degradării în timp și a lipsei de întreţinere. Chiar și așa, curia mai păstrează și astăzi o parte din atmosfera de reședință nobiliară.

Poarta masivă de zidărie este vizibilă de pe drumul principal de circulație al satului. Casa este amplasată central, fiind construcția cu maximă importanță din întregul ansamblu.

Familia Ugron, de religie reformată, din satul Obrăneşti, s-a unit prin căsătorie cu familia Bíró din Mărtiniş în secolul al XVIII-lea. Bíró Mária era soţia fostului căpitan (1745) al Scaunului Odorhei, Ugron Ferenc. Fiul lor, Ugron Pál (decedat în 1813), şi soţia lui, Siménfalvi Krisztina, au construit conacul, care acum, din cauza drepturilor de proprietate neclare şi din lipsa întreţinerii, se află în stare de degradare finală. Conacul este pe Lista monumentelor istorice din România, dar cu toate acestea starea clădirii nu se îmbunătăţeşte. Fostul proprietar, Ugron Pál, menţionat anterior, a jucat un rol semnificativ în viaţa satului Mărtiniş. Printre altele, prin demersul şi la cererea lui, Francisc I al Austriei a aprobat bâlciurile şi târgurile organizate în sat de trei ori pe an (24 februarie, 16 mai, 29 august). Ca rezultat, Mărtiniş a devenit celebrul ”loc de târg naţional” în cele două văi ale pâraielor Homorod. Aceste târguri sunt organizate şi în zilele noastre, de patru ori pe an: 11 februarie, 13 aprilie, 1 septembrie şi 19 noiembrie.

Chiar şi într-o stare dărăpănată, clădirea are un aspect măreţ şi reflectă arhitectura tipică din valea Homorodului.

Biserica istorică din centrul satului, aflată la începutul străzii Bisericii, a fost construită la sfârșitul sec. al XIV-lea în locul predecesorului său gotic. Biserica a fost înconjurată de un zid de cetate în formă ovală, armat cu 6 turnuri de protecție, intrarea fiind sub turnul de poartă medieval, construit separat de biserică.

În prezent putem găsi doar turnul de poartă înălțat și ruinele zidului cetății, construite în sec. XVII.

Noua biserică a fost construită cu orientarea nord-sud, cu următoarea inscripție pe fațadă: „ A fost construită în anii 1888-1889, pe locul bisericii construită în sec. XII și transformată în sec. XVI. ” Biserica gotică este decorată cu picturi murale medievale, importante pentru istoria artei.

Rezervaţia naturală de tip avifaunistic „Popasul păsărilor” aparţine de satul Sânpaul, care este parte a comunei Mărtiniş din judeţul Harghita. Aflându-se în zona cea mai friguroasă a României, este cunoscută şi sub denumirea de „Delta în miniatură din Mica Siberie”.  ”Popasul păsărilor de la Sânpaul” se întinde pe o suprafaţă de peste 10 hectare şi cuprinde mai multe heleştee situate în valea râului Homorodul Mare.

Iniţial, în locul respectiv a fost o mlaştină, unde poposeau păsările în timpul migraţiei de primăvară şi de toamnă. În anii ’80, aici s-au amenajat lacuri piscicole, pentru pescuit industrial. Rezervaţia naturală „Popasul păsărilor de la Sânpaul” a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, conform cdep.ro. Este inclusă în aria de protecţie specială avifaunistică Dealurile Homorod, sit ce face parte din reţeaua ecologică europeană Natura 2000, arată visitharghita.com. Are statut de arie naturală protejată pentru a conserva speciile de păsări migratoare şi cuibătoare.

Deşi rezervaţia este axată pe observarea şi protejarea numeroaselor specii de păsări care coexistă în această arie geografică, flora zonei reprezintă, în sine, un punct de atracţie. În ciuda apartenenţei de judeţul Harghita, flora rezervaţiei este asemănătoare cu cea a Deltei Dunării, fiind bogată în plante hidrofile, stufărişuri şi păpuriş.

La nivelul anului 2015, pe teritoriul rezervaţiei din Sânpaul au fost observate 265 de specii de păsări, dintre care peste 60 de specii au ales Popasul păsărilor pentru cuibărit. Uimitoarea concentraţie de specii de înaripate din mica deltă harghiteană reprezintă o raritate la nivel european.

Accesul la rezervaţia naturală din Sânpaul se face atât dinspre Miercurea Ciuc, prin Lueta, cât şi dinspre Odorheiu Secuiesc. În imediata apropiere a ariei naturale protejate, se află drumul judeţean DJ131, ce leagă localitatea Ocland de Mărtiniş. Fotografierea păsărilor se poate face doar din observatoarele special amenajate, iar pescuitul sportiv se practică numai în zone delimitate.

Turiştii care vizitează rezervaţia Popasul păsărilor pot admira şi alte atracţii ale comunei Mărtiniş. În satul Mărtiniş, menţionat documentar, pentru prima oară, în 1333 cu numele Sacerdos de Sancto Martino, se află ruinele unei cetăţi săteşti (sec XV), o biserică unitariană (1888-1889), cu zid de incintă, o biserică reformată (1804) şi conacul „Ugron” (1790).

Parcul de sculpturi „Roman Viktor” din localitatea Martinis, județul Harghita, este un spațiu cultural în aer liber, dedicat memoriei și operei sculptorului Viktor Roman, un artist remarcabil de origine maghiară. Acest parc unic este situat într-un cadru natural pitoresc, oferind vizitatorilor o experiență culturală și estetică deosebită. Sculpturile expuse reflectă talentul și creativitatea lui Roman, abordând teme variate, de la natură și tradiții locale, până la simboluri universale și abstracte.

Parcul servește nu doar ca un omagiu adus lui Viktor Roman, dar și ca un punct de întâlnire pentru iubitorii de artă și natură, încurajând dialogul intercultural și aprecierea artei în spațiul public. Vizitatorii pot admira lucrările de artă în timp ce se bucură de liniștea și frumusețea peisajului natural înconjurător, făcând din acest parc un loc ideal pentru relaxare și inspirație.